Theba, capitala faraonilor
Acum 3000 de ani, in timpul Imperiului Nou, Theba, binecuvântată de apele Nilului, devine capitala faraonilor.
Inchinându-se celor trei zei Amon, Mut si Kohnsu, faraonii concentrează aici toate resursele Egiptului, Theba devenind astfel adevăratul centru al lumii cunoscute de egipteni. Se poate aprecia că resursele Thebei echivalau cu toate resursele din restul ţării. Aici se vărsau în vistieria faraonilor atât taxele şi tributurile, cât şi prăzile de război. Rând pe rând, faraonii se intreceau în a-şi etala bogăţiile prin construirea de temple şi morminte grandioase.
Vechea capitală, denumită în arabă Al-Uqsur (Palatele), era împărţită în două de un canal: la sud era vestitul Luxor, iar la nord importantul Karnak. In prezent Theba, distrusă în totalitate de Ptolemei, nu mai este decât un simplu orăşel care atrage prin vestigiile sale antice fără egal.
Ansamblul compus din trei temple şi zece piloni de la Karnak este cel mai mare conglomerat de elemente, constituindu-se în cel mai copleşitor dintre monumentele din Egipt. Este o construcţie complicată în formă de L, care se proiectează pe două direcţii principale, una de la nord la sud, paralelă cu Nilul, izvorul vieţii de zi cu zi a egiptenilor şi una care urmărea traseul generosului Ra, de la est la vest, asigurând astfel pătrunderea soarelui în cele mai tainice locuri ale templului. Dezvoltat de-a lungul secolelor de generaţii întregi de faraoni, deteriorat de perşi şi restaurat şi extins mai apoi de către greci, complexul a fost dedicat lui Amun-Ra. Originile templului se regăsesc în timpul dinastiei a XVIII. Familiile regale ale lui Tuthmosis şi Hatchepsut au îmbogăţit primele construcţii cu obeliscui uriaşe şi cu decoraţiuni reprezentând încoronarea. Tuthmosis al III-lea, rege modern şi novator, aduce la Karnak imense prăzi de război şi numeroase specii de arbori şi plante şi construieşte sanctuare şi o sală de festivităţi, pe ale cărei coloane se mai păstrează picturi din sec. VI care atestă transformarea sălii în biserică de către creştini. Amenhotep al III-lea construieşte şi el un mic templu dedicat zeiţei Mut, alţi faraoni adăugând piloni, curţi interioare şi temple care să vorbească despre faptele lor eroice.
Sanctuarul lui Amon, cel mai mare şi mai vechi templu din complexul de la Karnak, este străjuit de o parte şi de cealaltă de cel ale lui Mut, soţia sa şi de cel al lui Montu.
Lângă Lacul Sacru, în ale cărui ape se purificau marii preoţi înaintea procesiunilor, se găseşte o reprezentare în granit a unui scarabeu care aducea noroc în viaţă şi în dragoste dacă te învârteai în jurul său. Turiştii mai cred în puterea magică a scarabeului şi fac acelaşi lucru pe care egiptenii îl făceau în perioada de glorie a templului.

Cel mai important moment este însă cel în care Seti I decide să finalizeze lucrările la templul principal, care devine astfel cel mai mare templu cu coloane din lume. Marea sală Hipostilă de 6.000 mp are 137 de coloane cu circumferinţa de 15 m, înalte de 23 de metri şi decorate cu capiteluri în formă de floare de lotus. Tavanul era ornat cu elemente ale bolţii cereşti, viziune cosmică ce însoţea întreaga viaţă a faraonului.
Cea mai mare sală dintre templele lumii este terminată de succesorul lui Seti I, Ramses al II-lea, care este reprezentat prin două statui impresionante amplasate în faţa celui de-al doilea pilon, la intrarea dinspre marea curte regală. De aici va fi plecat probabil procesiunea care, anual, cu ocazia festivalului denumit Opet, transporta cu bărci sacre statuia în aur a zeului Amon, parfumată şi împodobită sărbătoreşte, către templul de la Luxor, unde se întălnea cu cea a zeiţei Mut pentru zămislirea lui Ra şi unde egiptenii îşi aduceau jertfa lor în aur, bere şi pâine în schimbul favorurilor făcute de zei sau de regi.
Toate sunt încă vegheate de sfincşii neclintiţi care te însoţesc pe aleea ceremonială de la intrarea în templu. Aceeaşi sfincşi pe care îi întâlnim la 3 km distanţă, în fapt celălalt capăt al aleei triumfale care unea templul din Karnak cu cel din Luxor.

De o altă formă, lung de 230 m şi relativ îngust, templul din Luxor este mai simplu de explorat, el fiind construit în cea mai mare parte de un singur faraon, Amenhotep al III-lea între 1386-1349 î.Hr., doar câteva adăugiri fiind făcute ceva mai târziu de către Tutankhamon, Horembeb, Ramses al II-lea şi de către Alexandru cel Mare. Templul era reşedinţa lui Mut, soţia lui Amun-Ra şi a fiului acesteia, Konshu.

Alături de statuile din granit roz reprezentându-l pe faraon stând pe tron, atrag atenţia cele două şiruri de coloane ale curţii interioare ale căror capiteluri sugerează planta de papirus, precum şi basoreliefurile pereţilor exteriori amintind de scene religioase şi de război. Şi mai surprinde de asemenea moscheea medievală practic din vârful templului, ridicată din întâmplare deasupra ruinelor acoperite de mâlul adus de inundaţiile Nilului.
Revenim la intrarea în templu care este marcată de pilonul impresionant de 65 m înălţime ridicat de Ramses al II-lea. Tot aici zărim şi unul dintre cele două obeliscuri din aceeaşi perioadă. Celălalt a fost transportat în 1833 la Paris şi montat în Place de la Concorde. In schimb, francezii au dat egiptenilor un ceas monumental care se află în curtea Moscheii de Alabastru a lui Muhamad Ali din Cairo.